14 persoane au fost retinute de procurorii DNA
Un număr de 14 persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cele trei dosare privind presupusa fraudare a examenelor de obţinere a permiselor de conducere şi înmatricularea autoturismelor, printre ei numărându-se şi Radu Obreja, şeful Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări Suceava, a informat, vineri, DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus, în cele trei dosare, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu zilele de joi şi vineri, a 14 inculpaţi în legătură cu presupusa fraudare a examenelor de obţinere a permiselor de conducere şi înmatricularea autoturismelor.
Anchetatorii au dispus reţinerea următorilor:
Radu Ionuţ Obreja, şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCIV Suceava
Mihail Martin, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie
Paul Alexandru Butnariu de la SPCRPCIV Suceava
Nicolae Cezar Macoviciuc, agent de poliţie şi examinator în cadrul SSPCRPCIV Suceava,
Iulian Florin Mihăilescu, agent de poliţie şi examinator în cadrul SPCRPCIV Suceava
Leon Ionuţ Mihăilescu, agent de poliţie şi examinator în cadrul SPCRPCIV Suceava,
Anamaria Pascal, agent de poliţie şi examinator în cadrul SPCRPCIV Suceava
Gheorghe Ionel Erijoc, agent de poliţie în cadrul MAI
-un instructor auto autorizat şi administrator al unei şcoli de şoferi
-alte două persoane, pentru constituire a unui grup infracţional organizaT
-o altă persoană, pentru comiterea a două infracţiuni de spălare a banilor;
-o altă persoană, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la luare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada 2018 – 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava ar fi funcţionat o grupare infracţională condusă de Radu Ionuţ Obreja, în care, alături de poliţişti şi funcţionari, ar fi fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto şi angajaţi ai Registrului Auto Român (RAR).
Vineri, cei 14 urmează să fie prezentaţi Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Sursa: AGERPRES