Dorin Goian – interviu pentru Eurosport despre situația din Suceava. ”Avem nevoie de ajutor!”
Fostul mare internațional român, suceveanul Dorin Goian a dat un amplu interviu pentru Eurosport, în care povestește despre situația critică în care se află orașul Suceava, grav afectat de pandemia de coronavirus. El reclamă faptul că sucevenii au învățat prea puțin din lecția italienilor.
Goian: „Avem nevoie de ajutor”
Goian a povestit pentru Eurosport care este situația în aceste momente. Fostul internațional admite ca nici nu se mai gândește la fotbal în aceste momente.
” Din păcate știm cu toții că, începând de aseară, Municipiul Suceava și încă 8 localități au intrat în carantină. Nu iese, nu intră nimeni. Ce era lumea speriată înainte în oraș, probabil starea de panică se va accentua. Dar nu asta e soluția pentru că practic nu se schimbă prea mult situația pentru noi sucevenii. Mai mult planează starea asta de panică, de nesiguranță. Vorbeam cu prieteni, colegi din orași, toată lumea are această frică de a nu păți ceva, nu neapărat legat de acest virus, ci să aibă alte probleme medicale și să fie nevoiți să meargă la spital. „
” Lumea nu are încredere acum că spitalul Municipal din Suceava îți poate asigura un minim de condiții să devii sănătos indiferent de ce probleme ai. Trebuie să fim pozitiv, asta este situația. Sperăm să fie cu folos această carantinare, din păcate s-a ajuns în această situația. Toată lumea e tristă, ne încearcă și un sentiment de furie pentru că în urma unor decizii total neprofesioniste și neinspirate ale unor persoane s-a ajuns în această situație. Mă doare ca sucevean că lumea începe să ne catalogheze ca Lombardia României. Suntem într-o situație dificilă, avem nevoie de ajutor, fără doar și poate”
” Acum nevoie de mai mult ajutor și psihic, și medical. Pentru că este un focar mare aici la Suceava și poate că mai mulți ochi ar trebui să se îndrepte acum spre Suceava decât spre alte orașe. Am fost și sunt implicat în stângeri de fonduri, s-au donat bani, s-au trimis produse medicale la Suceava prin ce s-a putut achiziționa. Sucevenii au dat dovadă de un spirit civic ieșit din comun, poate mai mult ca niciodată. Au donat către asociații pentru a ajuta spitalul și cadrele medicale cu aceste echipamente de care avem disperată nevoie. Situația este una critică și de asta ar fi bine, pentru că persoanele de aici au pierdut controlul și nu pot gestiona situația, ca Ministrul Sănătății sau persoanele competente să trimită medici, o echipă care să poate rezolva această situație critică de la Suceava.”
” Rămâne testarea marea problemă, am vorbit și cu alți medici și mi-au spus acest lucru. Văd că s-a vorbit despre București, cred că Suceava ar trebui să aibă prioritate vizavi de această testare în masă. Mă uit pe geam și mai vorbesc cu prieteni care patrulează orașul iar sucevenii respectă regulile, stau în casă. Lumea stă în casă, lumea e panicată. Cred că ceea ce depinde de noi sucevenii am respectat.”
” Am vorbit cu prieteni din Palermo, acolo situația nu este la fel de gravă ca în nordul Italiei. Italienii le reproșează autorităților că nu au luat măsurile necesare mult mai devreme. Noi, românii, probabil ar fi trebuit să învățăm mai bine din ceea ce se întâmplă acolo”
” Nu știu dacă este momentul să ne gândim acum la sport, cred că și oamenii care sunt implicați direct în sport ne gândim în primul rând cum să ieșim din această criză medicală. Apoi să ne gândim cum să reluăm sportul, ce se va întâmpla cu acest sezon, ce se va întâmpla cu Euro, am văzut că s-au luat decizii. Dar cred că acum gândul comun al Planetei ar trebui să fie la această problemă medicală, să încercăm să ne bucurăm din nou de o plimbare din parc „
La Suceava au avut loc peste 500 de cazuri de paciení testați pozitiv cu coronavirus, un sfert din cazurile din România.

