Primarul Ion Lungu declara ca la Suceava se fac 250 teste pe zi, jumatate cat la Iasi
Primarul Ion Lungu precizeaza ca Suceava a ajuns la un numar record de 250 de teste zilnic. Edilul Sucevei a mentionat ca mobilizarea societatii sucevene a fost exemplara si cu aportul mai multor persoane si institutii s-a ajuns la un numar de teste important, jumatate cat la Iasi.
”Datorită unor acuzații nefondate apărute în spațiul public, am obligația morală de a apăra cadrele medicale de la Laboratorul de Biologie Moleculară de la Spitalul Județean “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, care au depus un efort deosebit în ultimele 10 zile și au reușit să pună în funcțiune:
1. Aparatul de tip PCR pentru testarea noului coronavirus (COVID-19) donat de PRIMĂRIA SUCEAVA, adus din Coreea de Sud;
2. Echipamentele donate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților;
3. Aparatul de testare pentru noul coronavirus (COVID-19) de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Datorită sacrificiului lor (aceștia lucrează până la epuizare) și profesionalismului de care au dat dovada, ASTĂZI se fac la Suceava peste 250 de teste pe zi și începând din data de 8.04.2020 rezultatele sunt gata în aceeași zi, conform imaginii anexate acestei postări (buletinul aparține unei persoane care a fost depistată pozitiv, a fost internată, tratată, i s-a repetat analiza de 2 ori, rezultatele au fost negative, iar acum este acasă).
La Iași, unde se fac testări de depistare a noului coronavirus (COVID-19) și pentru celelalte orașe din Moldova, se ajunge la un număr de 500 de teste zilnic.
• Să nu uităm că până la începutul lunii Aprilie nu se faceau teste deloc în Suceava.
• Este prea devreme să tragem concluzii, dar cu siguranță aceste testări vor conduce la salvarea de vieți omenești.”, a conchis primarul Ion Lungu.

