Primarul Ion Lungu anunță dezinfecție în cartiere, pe străzi și în scările de bloc
Primarul Sucevei, Ion Lungu, anunță o amplă campanie de dezinfecție în scări de bloc, străzi, alei, parcuri, locuri de joacă și containere de gunoi.
Într-o postare pe contul său personal de Facebook care poartă titlul ”LIMITĂM RĂSPÂNDIREA VIRUSULUI – DEZINFECȚIE TOTALĂ”, edilul Suceveam confirmă continuarea acțiunilor de stropire în oraș.

Acesta precizează că s-au achiziționat de pe SEAP 2000 de dispensere care urmează să sosească până la sfârșitul săptămânii. Acestea vor fi date Asociațiilor de Proprietari, conform Ordonanței Militare nr.6, pentru dezinfectarea scărilor de bloc.
”Rog Președinții Asociațiilor de Proprietari să țină legătura cu Primaria-Seviciul Asociații de proprietari, să ridice aceste aparate de dezinfecție și să le monteze pe casa scării. În paralel, dezinfectăm străzile, aleile și printre blocuri!Doamne ajută să reușim limitarea răspândirii virusului”, a mai adăugat Lungu pe Facebook.

