Arestat și amendat cu 7000 lei amendă după ce a produs un accident beat în Suceava
Un bărbat de 42 de ani din Suceava, în stare vizibilă de ebrietate și recalcitrant cu polițiștii, a fost arestat și amendat cu 3 amenzi, una de 5000 lei, și două de câte 1000 lei.
Prin comunicatul IPJ din 02.04.2020, se precizează că la orele 05:15, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată telefonic despre faptul că, pe strada Ana Ipătescu din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat conducătorul auto, un localnic de 42 de ani care a declarat faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava, în apropierea intersecției în sens giratoriu cu strada Nicolae Bălcescu a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un imobil, din eveniment rezultând doar pagube materiale.
Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat bărbatului de 42 de ani să se supună testării cu aparatul etilotest, însă, acesta a refuzat atât testarea cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 42 de ani are permisul de conducere reținut pentru abateri la regimul rutier.
Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999 pentru nerespectarea interdicţiei de circulaţie instituite prin O.M. 3/2020 cu amendă în cuantum de 5000 lei şi conform art. 2 pct.1 raportat la art. 3 lit. b din Legea nr. 61/1991 cu 2 amenzi în cuantum de 1000 lei fiecare, pentru adresare de cuvinte şi expresii jignitoare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, iar în urma probatoriului administrat s-a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind reţinut şi încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

